Voluntari

Programul „O zi cu tata” nu s-ar putea desfășura în cadrul penitenciarelor dacă nu ar beneficia de sprijinul și implicarea echipelor de voluntari. Probabil că te întrebi cine sunt acești oameni și ce anume îi determină să investească timp și pasiune într-un domeniu considerat de către mulți ca fiind unul lipsit de vreo speranță, un cotlon al societății, pe care unii l-ar vrea mascat, să nu ne strice aura de civilizație. Răspunsul e unul cât se poate de simplu: acești oameni sunt animați de dragostea pentru alți oameni, dragostea pentru semenii lor. Sunt persoane simple, ca noi și ca tine, dar conștiente de faptul că viața este un dar de la Dumnezeu, un dar care nu trebuie risipit. În plus, ei funcționează pe baza adevărului biblic conform căruia „cui i s-a iertat mult, iubește mult”. Unii dintre ei au experimentat cândva ce înseamnă să fii de cealaltă parte a gratiilor, ce înseamnă să nu ai parte de prezența celor dragi și să te hrănești cu amintiri. Dar și-au ispășit pedeapsa, Dumnezeu le-a transformat radical viața, iar acum se întorc ca dovezi vii, dovezi că „se poate”! Nu sunt oameni cu prea mult timp liber, care merg la penitenciar doar ca să le mai treacă vremea, ci din contră, de multe ori efortul și sacrificiile sunt mari. Dar ei știu că merită. Nu sunt lipsiți de probleme. Unii dintre ei se confruntă cu situații grele, necazuri, încercări, dar nu renunță, încrezători că Dumnezeu are totul sub control. Ei sunt oamenii care stau pe baricadă, care luptă pentru cei cărora societatea adesea le întoarce spatele, aducând un strop de speranță în inimile însetate.     

 

Dumitru D. (Târgu Jiu):

Programul „O zi cu tata” este de un real succes. În urma unei astfel de întâlniri, unul dintre deținuți chiar mi-a spus că în timpul celor 4 ore, cât a petrecut cu familia povestind relaxat, jucându-se, mâncând poate semințe (activități banale pentru noi, vreau să spun) a și uitat că este deținut. Bucuria pe care acest program o aduce prin facilitarea întâlnirilor cu familia este extrem de valoroasă pentru deținuți și pentru cei dragi ai lor.

La întâlnirea „Meșteresc cu tata” m-a impresionat o fetiță (cu vârsta sub 4 ani) care nu-și putea lua ochii de la tata, în timp ce acesta realiza o construcție din bețe de spaghete și marshmallows. Era fascinată, absorbită de el. Momentul în care întâlnirea s-a încheiat a fost unul sfâșietor; fetița plângea și repeta mereu: „De ce mi-l luați pe tata? de ce nu mi-l lăsați pe tata?” A fost un moment emoționant.

 

Remus G. (Târgu Mureș):

Aveam nevoie să fac ceva pentru Dumnezeu. Așa simțeam eu că trebuie. Și mă tot frământam și mă întrebam ce anume să fac. Dumnezeu mi-a văzut dorința. Într-o zi, pastorul meu mi-a spus că „ni s-au deschis porțile” la penitenciar, prin programul „O zi cu tata”. În mintea mea s-a aprins o luminiță, așa că l-am întrebat dacă nu cumva are nevoie de un ajutor, indiferent pentru ce. Bineînțeles că răspunsul a fost unul pozitiv, iar eu m-am bucurat mult. În tinerețe am făcut și eu 2 ani de închisoare, așa că mie îmi era mult mai ușor să mă raportez la ei, știam cum să vorbesc „pe limba lor”. Au fost multe situații în care deținuți care inițial afirmau că sunt atei convinși, revoltați pe ideea că un Dumnezeu care se pretinde a fi bun permite totuși atâta rău, au ajuns ca până la finalul programului să își schimbe complet părerea. M-am bucurat că Dumnezeu m-a folosit și pe mine pentru a le transmite Cuvântul Lui celor închiși în penitenciar.

 

Nelu U. (Satu Mare):

Ceea ce Dumnezeu face prin programul „O zi cu tata” e fantastic!  Într-o după-masă, soția unui deținut inclus în programul „O zi cu tata” m-a vizitat revoltată. Paradoxal, mă întreba întruna agitată ce am făcut cu soțul ei și ce s-a întâmplat de acesta îi spune mereu că o iubește, că știe versete din Biblie și că vorbește atât de des despre Dumnezeu. Acesta era „reproșul” ei. Spunea că i-am spălat creierul soțului ei. Împreună cu soția mea, am liniștit-o și am pus-o față în față cu realitatea schimbării pe care o aduce Dumnezeu atunci când transformă viața unui om. Am întrebat-o: „Era mai bine să fie ca înainte, când te bătea, decât acum, când spune că te iubește?” Bineînțeles, atitudinea ei revoltată era nefondată, mai degrabă o reacție originală față de ceva nou, decât nemulțumire. După 3 ore și jumătate de discuții, femeia ne-a mulțumit cu lacrimi în ochi pentru implicarea în viața soțului, și până în zi de azi lucrurile stau excelent. 

Am avut o experință extraordinară legată de finanțarea programului. Pregăteam una dintre întâlniri, și mai aveam nevoie de 500 RON pentru finalizarea ultimelor cumpărături. Și nu aveam acei bani. Am vorbit cu un prieten care are o situație financiară bună și i-am prezentat situația. I-am spus care este suma de care mai am nevoie, iar el a fost de acord să îmi dea acești bani. Mi-a spus „Vino mâine, să rezolvăm.” Am mers în ziua următoare, iar el, la fel: „Hai mâine.” A treia oară s-a întâmplat la fel. Deja eram cu o zi înainte de întâlnirea „O zi cu tata” programată, așa că am refuzat să mai merg și a patra oară după acești bani. Am fost trist și dezamăgit, și îmi venea să renunț la tot. Eram cu mașina. Am oprit pe o străduță lăturalnică și m-am rugat. La nici două ore distanță m-a sunat un prieten din America (cu care nu vorbisem de mult). Mi-a spus că nu știe ce se întâmplă, că el era în timpul serviciului, dar a trebuit să se învoiască să plece fiindcă gândul că trebuie să-mi trimită bani nu îi dădea pace. 500$ mi-au fost transferați în cont. A fost o lecție pentru mine, dar și o dovadă a faptului că ceea ce se întâmplă cu acest proiect este gândul și planul lui Dumnezeu, așa că tot El se îngrijește de toate nevoile..